

Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea apelului de selecție a cadrelor didactice pentru înscrierea în Corpul național al profesorilor pentru „Școala din spital” în anul școlar 2025 - 2026. Înscrierea vizează disciplinele de studiu cuprinse în Centralizatorul privind disciplinele din învățământul preuniversitar, domeniile şi specializările absolvenților învățământului liceal pedagogic, postliceal și superior, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum și disciplinele pentru examenul național de definitivare în învățământ 2025.
Selecția pentru înscrierea în Corpul naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital” vizează cadre didactice care predau sau doresc să predea în spital, îndeplinind o serie de funcții prevăzute în metodologie.
Selecţia candidaţilor se realizează pe baza evaluării dosarelor cu calificativul admis/respins. Dosarul de înscriere va fi însoțit de un curriculum vitae, redactat după modelul comun european, în format Europass, datat și semnat pe fiecare pagină, cu date de contact valide - adresa de e-mail și numărul de telefon.
Depunerea candidaturilor se realizează pe tot parcursul anului calendaristic. Candidații transmit dosarul de candidatură cu documentele solicitate la e-mailul școaladinspital@edu.gov.ro, la secretariatul comisiei de selecție.
Sunt declarați admiși candidații care prezintă actele solicitate și anexate conform fișei de înscriere (punctele 1 - 9). Celelalte cerințe/calificări suplimentare constituie un avantaj. Lista candidaților declarați admiși/respinși este publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării (secțiunea Concursuri).
Informații detaliate privind acest apel sunt disponibile aici.
În acest context, anunțăm și publicarea pe site-ului Ministerului Educației și Cercetării a unei secțiuni dedicate Programului „Școala din spital”.
BIROUL DE PRESĂ
- 1520 de afişări