

Astăzi, 13 august 2025, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, a avut loc întâlnirea ministrului Daniel David și a altor reprezentanți ai ministerului cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai structurilor asociative cu activitate în domeniul educației.
Au participat organizații care reprezintă interesele copiilor, elevilor, cadrelor didactice, autorităților publice locale din mediul rural și urban, precum și ale părinților.
Reprezentanții acestora au adus în discuție punctele de vedere și propunerile de soluții privind îmbunătățirea accesului la educație, reducerea decalajelor între mediul rural și urban, sprijinirea cadrelor didactice și consolidarea parteneriatului școală–familie–comunitate în contextul crizei fiscal-bugetare pe care o traversăm.
Ministrul Daniel David și-a exprimat disponibilitatea pentru dialog și colaborare, subliniind importanța implicării societății civile și a structurilor asociative în procesul de elaborare și implementare a politicilor educaționale. De asemenea, a punctat necesitatea de colaborare în contextul măsurilor recent adoptate pentru a face față crizei fiscal-bugetare (ex.: începerea anului școlar într-un mod cât mai funcțional, cu salarii și burse), mai ales la nivelul de atribuții ale ministerului, dar și pentru potențialele reforme care pot fi gândite pe termen mediu-lung, după depășirea crizei fiscal-bugetare, în virtutea Raportului QX.
- 112 afişări