Dezbateri constructive ale proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal cu reprezentanți ai părinților și ai specialiștilor în matematică

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 4 Martie, 2025

În această săptămână, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit, în contextul discutării proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal, cu reprezentanți ai specialiștilor în matematică și ai părinților (Federația Părinților ProEdu).

În acest context, ministrul Daniel David a declarat:

„M-am bucurat să văd din nou susținerea părinților pentru înnoirea planurilor-cadru și sugestiile importante legate de atenția la condițiile de implementare (ex.: trainingul tuturor actorilor implicați, inclusiv elevi/părinți, infrasctructură) pentru reușita acestora.

De asemenea, întâlnirea cu reprezentanții specialiștilor în matematică a adus în discuție rolul matematicii în formarea generală și de specialitate, cu atenție asupra reprezentării disciplinei în zona tehnologică: m-a surprins plăcut preocuparea colegilor din zona matematicii, nu doar pentru domeniul propriu, dar și pentru reușita proiectului pentru a avea o educație mai personalizată, mai ales pe linia flexibilității și descentralizării deciziilor (cu preocupare pentru deciziile informate).”