

Vizita ministrului Daniel David are ca obiectiv principal întâlnirea cu absolvenții (alumni) universităților românești, acum aflați în SUA, și cu diaspora românească, pentru a înțelege mai bine nevoile educaționale ale acestora și cum putem crea o relație bidirecțională, prin care să ne susținem reciproc în educație și cercetare, într-o lume tot mai volatilă.
Acum întâlnirile vizează comunitățile românești din zonele apropiate de Chicago, North Carolina și Washington (iar în luna mai a acestui an și zona New York). Cu ocazia acestei vizite, ministrul Daniel David are planificate - în North Carolina și Washington - și alte activități relevante pentru educație (ex.: vizite în școli/universități americane) și cercetare (ex.: vizite în universități americane), inclusiv întâlniri cu instituții/organizații americane și internaționale relaționate și cu politici în educație/cercetare.
În acest context, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, declară:
„Multe din aceste colaborări le-am început ca rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Și această vizită a fost inițiată anul trecut, înainte să devin ministru, în relație cu una din cele mai vechi și performante universități publice americane - University of North Carolina (UNC). Dar în acest context internațional complicat, ținând cont și de poziția de ministru, extind acum aceste relații la un nivel mai general, de care să beneficieze atât diaspora românească (nu doar absolvenții/alumni UBB), cât și sistemul educațional și de cercetare din țară, inclusiv întărind astfel și relațiile noastre cu SUA. Voi documenta întâlnirile specifice pe conturile de social media ale Ministerului Educației și Cercetării”.
- 2408 afişări