Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, intervenție în deschiderea Conferinței Economiștilor Români din Străinătate (Iași / ediția a XI-a)

Ediția a XI-a a Conferinței Economiștilor Români din Străinătate a avut loc între 30 iulie - 1 august 2025, la Iași, în organizarea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în colaborare cu Banca Națională a României și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Au participat specialiști de top din străinătate și din țară, având ca persoane-cheie invitate pe Renee Adams (University of Oxford), Michela Giorcelli (University of California/UCLA), Silvia Goncalves (McGill University) și Ioana Marinescu (University of Pennsylvania).

În deschiderea conferinței, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a punctat două idei principale:

(1)  Diaspora românească, în general, iar în acest context cea academică, în particular, este o resursă pentru țară, de aceea trebuie gândite mecanisme bidirecționale, „win-win”, prin care să ne susținem reciproc.

(2)  Acum, când instituțiile socio-economice internaționale sunt în proces de redefinire, contribuția specialiștilor români este fundamentală nu doar la nivel internațional, ci și pentru țară.

Ministrul Daniel David a mai declarat că așteaptă concluziile conferinței, acestea fiind un document care poate ghida politici publice în țară, în general și în educație și cercetare, în particular.

BIROUL DE PRESĂ

13 afișări