Prima întrunire a Consiliului Consultativ al Ministerului Educației Naționale

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
26 Iul 2018

Prima reuniune a Consiliului Consultativ al MEN, desfășurată joi, 26 iulie 2018, marchează inițierea unui amplu proces de revizuire a politicilor și a legislației în domeniul educației și formării profesionale pentru următorii 30 de ani.

Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, le-a transmis membrilor prezenți la întrunire că rolul lor este „de a contribui, prin experiența profesională acumulată, la cristalizarea unei viziuni pe termen lung și la stabilirea unor direcții majore de acțiune privind sistemul de educație din România, care să fie, ulterior, supuse dezbaterii publice și asumate de forurile decizionale.”

În acest context, ministrul Valentin Popa a mandatat specialiștii internaționali, naționali și reprezentanții partenerilor de dialog social să propună o remodelare a sistemului, prin adaptarea bazei legale de organizare și desfășurare a procesului educațional la cerințele actuale ale beneficiarilor și ale societății, în general, precum și prin alinierea la tendințele globale în domeniul învățării, educației și dezvoltării.

În cadrul lucrărilor Consiliului Consultativ urmează a fi identificate punctele-cheie ce trebuie reformate în vederea asigurării condițiilor optime pentru învățarea eficientă, dezvoltarea competențelor și creșterea performanței elevilor și studenților din România.

Vor fi analizate aspectele critice din structura organizațională a sistemului educațional și vor fi luate în considerare modelele de bune practici din alte țări, precum și modalitățile de asigurare a transferabilității, astfel încât să avem o lege a educației naționale coerentă, flexibilă și care să permită creșterea calității în învățământ.

Componența Consiliului Consultativ poate fi consultată aici.

BIROUL DE COMUNICARE