Informare privind proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2020)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 23 Iunie, 2020

Astăzi, 23 iunie, absolvenții clasei a XII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale (croată, italiană, germană, maghiară, slovacă, sârbă, ucraineană sau turcă), au susținut proba scrisă la disciplina Limba și literatura maternă.

Au fost prezenți 6.399 de candidați. Alți 79 de candidați au absentat. Nu au fost cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3̊ C. Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un singur candidat (județul Bihor).

Subiectele și baremele de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă au fost publicate la ora 15:00 de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Celelalte probe vor avea loc după următorul calendar:

  • miercuri, 24 iunie - proba obligatorie a profilului
  • joi, 25 iunie - proba la alegere a profilului și a specializării

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12:00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.