În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:
1. un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;
2. îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar - prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);
3. organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;
4. mărirea burselor elevilor;
5. recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;
6. rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;
7. demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent - o schimbare atât de mult așteptată;
8. extinderea programului Masă caldă în școli de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;
9. introducerea învățământului dual la nivel universitar;
10. internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree;
Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.
- 72 de afişări