Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (FEI) au lansat Facilitatea financiară pentru competențe și educație

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Data publicării: 
30.04.2020

Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (FEI) au lansat, ​în data de 22 aprilie, o nouă facilitate-pilot - „Facilitate financiară pentru competențe și educație” (Facilitate-pilot C&E) - prin care se asigură noi oportunități adresate persoanelor și organizațiilor care doresc să investească în competențe și educație, mai ales în contextul generat de pandemia COVID-19.

Într-o primă fază, Facilitatea-pilot C&E va asigura un fond UE de garantare de până la 50 de milioane euro, sprijinit de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), prin care se va declanșa finanțarea datoriilor pentru proiectele în materie de competențe și de educație din Europa, în scopul mobilizării unor finanțări totale în valoare de peste 200 de milioane EUR. Instituțiile de finanțare interesate sau furnizorii de educație și de formare interesați pot să devină intermediari financiari și să participe la program în baza selecției organizate de FEI.

FEI va furniza gratuit o garanție limitată de primă pierdere (sau contragaranție) intermediarilor financiari selectați care creează noi portofolii de finanțare a datoriilor pentru studenți și pentru întreprinderi. Studenții și întreprinderile eligibile vor putea avea acces la diferite tipuri de finanțare (de exemplu, împrumuturi, plăți reportate, împrumuturi legate de venituri etc.) prin intermediari financiari dedicați, cum ar fi instituții financiare, universități și centre de formare profesională, garantate de UE.

Facilitatea are ca scop sprijinirea următorilor beneficiari finali:

  1. Persoane fizice (studenți și cursanți/persoane implicate în procesul de învățare) care doresc să își continue studiile și să își îmbunătățească competențele prin studii universitare etc.
  2. Întreprinderi europene care investesc în perfecționarea angajaților;
  3. Organizații europene (ex: creșe, grădinițe, furnizori de servicii de educație timpurie și organizații similare fac parte din această categorie), care furnizează servicii de formare și educație.

Informații detaliate, inclusiv cererea de exprimare a interesului, sunt disponibile aici.