Consultare publică privind implementarea programului „Școlii din Spital”, prevăzut în proiectele de legi ale educației

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 11 August, 2022

Răducu, un copil de 10 ani, pacient oncologic, ne spune ce reprezintă «Școala din Spital» pentru el:

„«Școala din Spital» este un loc special care îi ajută pe copii să înțeleagă sensul vieții, îi face mai deștepți, le dă aripi sa zboare și le face un viitor mai bun.”

Am participat cu emoție, astăzi, la întâlnirea cu profesori, psihologi implicați în sprijinul educației copiilor spitalizați, voluntari, reprezentanți ai universităților de medicină și farmacie, pentru a analiza împreună mijloacele de susținere a „Școlii din Spital” prin intermediul proiectelor noilor legi ale educației. Am avut un dialog deschis despre cât de importantă este o altfel de abordare a dreptului la educație pentru copiii diagnosticați cu boli grave, toți participanții la întâlnirea de astăzi fiind direct implicați în educația din spital, având contact zilnic cu nevoile copiilor spitalizați. Tratamentele pentru acești copii, pentru patologiile pe care le au, sunt de durată și foarte grele. Procesul de  educație în cadrul spitalului va fi un sprijin real pentru copiii care sunt pacienți internați. Actul educațional, alături de tratamentul medical, contribuie la recuperarea și reintegrarea celor aflați în această situație.

1. Copiii diagnosticați cu boli grave vor avea acces nediscriminatoriu la educație prin faptul că procesul de educație se va desfășura individualizat, adaptat nevoilor fiecăruia, la patul din spital, pe grupe în cadrul spitalului sau online, cadrul didactic fiind în permanentă legatură cu medicul curant al copilului. Pentru că avem nevoie de profesori dedicați și adaptați nevoilor speciale ale copiilor, este nevoie să formăm profesori cu un profil special. La această formare vor contribui profesorii dedicați care și în prezent desfășoară activități în școlile din spital, în condiții foarte dificile și insuficient reglementate, specialiștii de la nivelul universităților de medicină și farmacie, alături de Ministerul Educației prin Centrul Național de Formare și Dezvoltare a Carierei Didactice, în colaborare cu Centrul Național pentru Incluziune – ambele structuri înființate prin noul proiect al legii sub egida programului „România Educată”.

2. Școala din spital va fi organizată și va funcționa în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, care vor înființa unități de învățământ preuniversitar „Școala din Spital” și vor face parte din sistemul național de învățământ. Procesul de educație de la nivelul acestora va fi desfășurat de către cadre didactice titulare în învățământ și de către alte cadre didactice membre ale Corpului Național al Profesorilor pentru „Școala din Spital”, urmând a fi reglementată modalitatea de normare a acestora, într-un mod flexibil și adaptat specificului din spital. Se va asigura o resursă umană disponibilă pentru desfășurarea procesului de învățământ prin înființarea  Corpului Naţional al Profesorilor pentru „Școala din spital”.

3. Procesul de  educație va fi adaptat specificului bolii, perioadei de spitalizare și anului de studiu în care este înmatriculat elevul. Programa va fi una diferențiată, ținându-se cont de numărul de ore alocat.

4 .Antepreșcolarii și preșcolarii diagnosticați cu boli grave și spitalizați, care în prezent nu beneficiază de acces la educație, vor avea cadrul legal care le va asigura dreptul la educație, adaptat specificului diagnosticului.  

5. Copiii din „Școala din Spital” vor avea asigurată:

  • continuitatea şcolarizării, care le va permite să promoveze anul de studiu în curs sau participarea la evaluările organizate pentru finalizarea unui nivel de învăţământ;

  • crearea şi dezvoltarea unei bune relaţii de comunicare între mediul şcolar şi cel al copiilor, elevilor şi tinerilor şcolarizaţi la domiciliu/spital;

  • asigurarea cadrului de acţiune comună a cadrelor medicale şi a cadrelor didactice implicate în recuperarea şi educaţia acestora.

6. În cadrul școlilor din spital pot fi desfășurate, cu aprobarea medicului șef de secție din spital și în regim de voluntariat, activități educative și orice alte activități extradidactice, la solicitarea făcută în numele copiilor de către părinți/reprezentanți legali ai acestora.

 7. Înscrierea și școlarizarea în cadrul „Școlii din Spital”, precum și revenirea în unitatea de învățământ la care elevul a fost înmatriculat anterior se vor realiza într-un mod flexibil.

8. Pe toată perioada spitalizării, preșcolarii, elevii și părinții acestora beneficiază de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au. Pe toată perioada spitalizării, se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligația de a supraveghea parcursul educațional al preșcolarului/elevului, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare și de a propune orice măsură educațională în interesul acestuia.

9. Antepreșcolarul/preșcolarul/elevul îndelung spitalizat are dreptul la rezervarea locului în grupa/clasa unității de învățământ preuniversitar din care provine, indiferent de perioada de spitalizare.

10. Pentru unitățile de învățământ preuniversitar „Școli din Spital”, înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, finanțarea pentru chletuieli pentru perioada în care antepreşcolarul/preşcolarul/elevul este înscris la școala din spital se realizează  prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, cel puțin la nivelul costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, majorat cu 100%, în baza contractului complementar.

Mulțumesc colegilor din Ministerul Educației care au făcut posibilă apariția pentru prima dată a unui capitol dedicat „Școlii din Spital” prin implicarea cu înalt profesionalism, dar mai ales cu suflet!

Sorin Mihai CÎMPEANU,

Ministrul Educației