În perioada 21 - 22 februarie 2024, ministrul Educației, Ligia Deca, a condus delegația României la Summitul Global al Competențelor („Skills for the future: Building bridges to new opportunities”), organizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) la Bruxelles. Evenimentul a presupus participarea miniștrilor responsabili de portofoliile de educație, competențe, muncă și formare profesională din 39 de țări și reprezentanți ai altor organizații internaționale.
În cadrul evenimentului, ministrul Ligia Deca a avut două intervenții în cadrul sesiunilor oficiale de lucru, care au punctat atât măsurile adoptate prin noile legi ale educației, cât și investițiile realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în vederea adaptării parcursului educațional și profesional al tinerilor la nevoile actuale ale pieței muncii.
„La fel ca multe alte state, România a fost afectată de schimbările rapide și continue pe care întreaga lumea le-a suferit în ultimii ani, cu precădere cele datorate pandemiei de COVID-19. Este nevoie să investim în dezvoltarea de competențe adecvate pentru viitor, cu un accent clar pe competențe-cheie imposibil de replicat de noile tehnologii de tipul generative Al (ex.: empatie, spirit critic, managementul schimbării etc.)”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la finalul intervențiilor oficiale ale șefilor de delegații.
În marja summitului, ministrul Educației a avut și două întâlniri cu șefii delegațiilor oficiale din Australia și Irlanda.
Întâlnirea cu domnul Niall Collins, ministrul de stat pentru competențe și educație continuă din cadrul Departamentului pentru Formare Continuă, Învățământ Superior, Cercetare, Inovare și Știință din Irlanda, a fost axată pe introducerea microcertificărilor, întrucât Irlanda reprezintă un model de bune practici în acest sens. România este unul din statele care înțelege importanța microcredențialelor și a microcertificărilor, de aceea Legea învățământului superior prevede posibilitatea eliberării unor certificate de competențe profesionale sau de calificare parțială.
De asemenea, a fost organizată o întâlnire cu domnul Brendan O'Connor, ministrul australian pentru competențe și formare continuă. Cei doi șefi de delegații au discutat despre importanța rutei duale complete și a parteneriatului dintre autoritățile publice, unitățile de învățământ, universitățile și operatorii economici.
Prin participarea la Summitul Global al Competențelor, România și-a reafirmat hotărârea fermă de a susține dezvoltarea traseelor educaționale și profesionale adaptate la cerințele pieței muncii. Angajamentul României constă în continuarea colaborării strânse cu partenerii internaționali pentru promovarea și implementarea soluțiilor eficiente destinate dezvoltării competențelor necesare în societatea contemporană.
- 1678 de afişări