Semnare protocol și lansare campanie de informare și prevenție „FUMATUL NU TE FACE MARE!”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Marţi, 29 August, 2023

La sediul Ministerului Educației s-a desfășurat evenimentul de semnare a unui protocol de colaborare, în vederea demarării Campaniei de informare și prevenție a consumului de tutun și a utilizării dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei în rândul elevilor, Fumatul nu te face mare!.

Prima campanie de informare și prevenție care abordează ambele modalități de furnizare a nicotinei va demara în București și presupune întâlniri ale elevilor și părinților, în unități de învățământ preuniversitar, cu echipe mixte, formate din specialiști ai instituțiilor semnatare.

Protocolul a fost semnat între:

  • Ministerul Educației, reprezentat de Doamna Ligia Deca, Ministrul Educației

  • Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, reprezentat de Doamna Dr. Beatrice Mahler, Manager

  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, reprezentată Domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector

  • Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, Reprezentată de Doamna Prof. Univ. Dr.  Anca Nedelcu, Prodecan

  • European Network for Smoking and Tobacco Prevention, reprezentată de Domnul Prof. Dr. Florin Mihălțan, Președinte

  • Institutul Național de Sănătate Publică, reprezentat de Doamna Dr. Simona Pârvu, Director General

  • Asociația de Educație în Boli Respiratorii, reprezentată de Doamna Dr. Alina Croitoru, Președinte

  • Societatea Studenților în Medicină din București, reprezentată de Doamna Ileana Spătaru, Președinte

Protocolul de colaborare semnat reprezintă un pas important în lupta contra fumatului în rândul adolescenților, care provoacă, anual, la nivel global, moartea a aproape 700.000 de persoane. În conformitate cu documentul de colaborare, Ministerul Educației și semnatarii vor sprijini desfășurarea, pe perioada anului școlar 2023 - 2024, a unor campanii de informare ce au în vedere informarea corectă a adolescenților din categoria de vârstă 12 - 16 ani cu privire la efectele nocive ale consumului de nicotină prin intermediul țigărilor sau al dispozitivelor electronice pentru fumat.

Grupul-țintă a fost ales ca urmare a datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, care relevă faptul că, în România, o rată de 28.0% dintre tinerii cu vârsta de peste 15 ani s-au declarat ca fiind consumatori de tutun.

I-am asigurat pe partenerii noștri de tot sprijinul Ministerului Educației pentru desfășurarea acțiunilor de informare cu privire la efectele nocive pe care tutunul și nicotina le au asupra organismului. Sunt de părere că elevilor trebuie să le fie asigurat accesul, în școală, la informații complete și, mai ales, corecte din punct de vedere medical, atunci când vine vorba despre consumul de tutun, informații pe care nu le pot primi decât de la specialiști în sănătate. Numărul tinerilor care ajung să consume aceste substanțe toxice este într-o continuă creștere, motiv pentru care este datoria noastră să ne asigurăm că beneficiază de tot sprijinul de care au nevoie pentru a se feri de activități care le pot afecta sănătatea, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.

Medicii Institutului Marius Nasta consideră educația antifumat o condiție esențială în limitarea aderenței la acest viciu, de accea campania „Fumatul nu te face mare" este un proiect-pilot prin care echipe multidisciplinare vor vorbi adolescenților despre ce modificări induce fumatul în corp, de la efectele directe ale tutunului la dependența de gest, prezentă la toate tipurile de dispozitive, a declarat S.L.Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Consider că astăzi am semnat nu doar un parteneriat pentru combaterea consumului de tutun, care a luat amploare în rândul tinerilor noștri, ci un parteneriat pentru viață și pentru un viitor sănătos al României și îmi exprim toată încrederea că Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, prin Societatea Studenților în Medicină din București, alături de Ministerul Educației și celelalte cinci entități de prestigiu, semnatare ale acestui important protocol de colaborare, va reuși să ducă acest proiect de informare și conștientizare asupra factorilor de risc pe care îi implică fumatul la cel mai înalt grad de percepție și înțelegere în rândul tuturor elevilor, aducându-le acestora convingerea că viața nu se trăiește niciodată frumos și sănătos prin fumul de țigară,  a declarat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Prof.Univ.Dr. Viorel Jinga.

Una dintre misiunile Institutului Național de Sănătate Publică este desfășurarea acțiunilor de promovare a sănătății, cu scopul de a crește nivelul general de educație pentru sănătate, a gradului de informare și de conștientizare a populației în legătură cu prevenirea îmbolnăvirilor. Așadar, ne onorează și ne bucură deschiderea și implicarea tuturor instituțiilor partenere în atingerea unui obiectiv comun legat de o problematică de sănătate publică - reducerea consumului de tutun. Limitarea consumului de tutun este una dintre cele mai eficiente modalități de a salva vieți și de a îmbunătăți starea de sănătate la nivel populațional”, a declarat  Doamna dr. Simona Pârvu, Director General al Institutului Național de Sănătate Publică.

Într-o perioadă când asistăm la recrudescența consumului de tutun convențional, țigară electronică și tutun încălzit la adolescentul din România, este binevenită această campanie care unește toate forțele doritoare să se implice în combaterea consumului de acest tip la această categorie de vârstă. Dialogul susținut de experți, psihologi și de pneumologi în școli va preveni efectele la distanță a țigărilor convenționale și a produselor alternative asupra acestor tineri expuși atât în mod direct, cât și indirect consecințelor acestui tip de consum, a declarat Domnul prof. dr. Florin Mihălțan, Președintele European Network  for Smoking and Tobacco Prevention.

Având în vedere seriozitatea problematicii căreia i se adresează acest parteneriat - consumul de tutun și utilizarea dispozitivelor electronice de furnizare a nicotinei în rândul elevilor - considerăm deosebit de necesară unirea forțelor și competențelor mai multor instituții pentru derularea de acțiuni specifice destinate combaterii acestui fenomen. Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, prin specialiștii din departamentele sale specifice, prin eforturile studenților noștri, va participa cu deschidere și activități constante la construirea unei reacții de răspuns responsabil în fața acestei amenințări. Avem nevoie cu toții de tineri atenți la sănătatea lor, la consecințele faptelor lor, și ca urmare, vom întări aceste mesaje de responsabilitate în rândul elevilor de liceu care vor participa la întâlnirile cu echipele mixte planificate să se desfășoare în cadrul acestei campanii. Considerăm că abilitățile și competențele cumulate în facultate, capacitățile empatice pe care ne străduim să le dezvoltăm în rândul studenților vor fi utile pentru construirea unui dialog responsabil cu elevii aflați la vârsta deciziilor, având speranța că aceste decizii de consum vor fi unele echilibrate și responsabile”, a declarat Profesor universitar doctor Anca Nedelcu, prodecan, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Proiectul-pilot se va desfășura în Municipiul București și Județul Ilfov, urmând a fi extins după analiza feedback-ului obținut de la părinți și cadrele didactice.