Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a avut vineri, 18 mai, o întâlnire cu o delegație formată din părinți cu copii cu cerințe educaționale speciale (CES)

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 18 Mai, 2018

În cadrul întâlnirii, la care au participat mai mulți reprezentanţi ai MEN, ministrul Valentin Popa a primit solicitările părinţilor și i-a informat cu privire la măsurile pe care Ministerul Educației le pregătește pentru a sprijini școlarizarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) în toate şcolile din România.

Menționăm că MEN, împreună cu alte ministere, sub coordonarea Prim-Ministrului, lucrează la un set de măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități. La nivelul Ministerului Educației Naționale, sunt aprobate și se află în curs de publicare în Monitorul Oficial planurile - cadru pentru învățământul special. De asemenea, MEN a încheiat protocoale cu reprezentanți ai societății civile privind creșterea calității educației copiilor/elevilor/tinerilor cu CES. În acest sens, poate fi menționat protocolul de colaborare dintre MEN și Fundația Sense Internațional România vizând copiii/elevii/tinerii cu surdocecitate și deficiențe senzoriale multiple, semnat în data de 15.05.2018.

Ministerul Educației Naționale este preocupat de îmbunătățirea cadrului normativ și analizează posibilitatea modificării și completării Hotărârii nr. 564/2017 privind modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în sistemul de învăţământ preuniversitar. Luând în considerare propunerile Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) și ale altor organizații din domeniu, MEN a elaborat „Procedura cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere/deficienţe de auz/tulburare de spectru autist care susțin examenele naționale: Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de Bacalaureat - sesiunea 2018”. Procedura urmează să fie aprobată și transmisă inspectoratelor școlare județene până la data de 25.05.2018.

Este în curs de finalizare și un set de proceduri privind identificarea și monitorizarea copiilor aflați în afara sistemului de educație, în cadrul proiectului „Sistem de avertizare timpurie pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii”, finanțat de Comisia Europeană.

De asemenea, MEN este în curs de a definitiva Metodologia de monitorizare/prevenire a segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din România. MEN este receptiv faţă de problematica discutată astăzi şi este dispus să facă verificări ale modului de aplicare a cadrului legal educaţional în vigoare din perspectiva asigurării respectării drepturilor copiilor/elevilor/tinerilor cu CES şi/sau dizabilităţi  în toate şcolile din ţară.

BIROUL DE COMUNICARE