Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în vizită în Republica Moldova

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Duminică, 8 Iunie, 2025

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu ministrul Educației și Cercetării, domnul Dan Perciun, și cu ministrul Mediului, domnul Sergiu Lazarencu.

Discuțiile cu omologul său de la Chișinău au fost sintetizate în conferința de presă comună. Ideile principale sunt:

1. România susține Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană prin parteneriate, consultanță, cooperare tehnică și suport financiar.

2. În partea de știință, încurajăm parteneriate prin care abordăm probleme de interes comun și formăm resursa umană necesară, pentru a accesa apoi și fonduri europene/internaționale. Un astfel de eveniment comun a avut loc chiar în timpul vizitei, prezentându-se proiecte de cercetare comune finanțate prin programe bilaterale și anunțând-se noi proiecte câștigătoare, cu implicarea instituțiilor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării din țară, și anume Autoritatea Națională pentru Cercetare și UEFISCDI.

3. În partea de educație, susținem dezvoltarea: (a) infrastructurii educaționale din Republica Moldova, (b) resursei umane și (c) procesului educațional. Împreună vom fi mai activi în asigurarea secretariatului ariei europene a învățământului superior și vom diversifica cooperarea dintre noi în noile acorduri planificate în domeniul educației. Miniștrii au discutat și despre asigurarea accesului copiilor și al profesorilor din Republica Moldova la platforma educațională Edulib, lucru anunțat în urmă cu ceva timp, propunându-și ca aspectele tehnice să fie implementate pentru a se putea asigura accesul de la începutul anului școlar 2025 - 2026.

Cu ministrul Mediului din Republica Moldova discuțiile s-au focalizat asupra modului în care România ajută în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe cum se pot reliefa mai bine temele de mediu în procesul educațional și de cercetare și, mai specific, pe cum România poate ajuta la inventarierea fondului silvic al Republicii Moldova, prin experții pe care îi are în cercetarea-dezvoltarea-inovarea din domeniu.

În contextul acestei vizite, ministrul Daniel David declară:

„În perioada acestui mandat de ministru am evitat să fac vizite oficiale frecvente, preferând să mă focalizez pe bunul mers al sistemului nostru de educație-știință în condițiile politice și financiare complicate, pe reformele strict necesare și pe partea de Raport QX. Evident că le-am pregătit pe toate, dar am delegat alți colegi din minister să mă reprezinte. Atunci când a fost absolut necesar am fost în SUA, iar acum am simțit că trebuie să ajung în Republica Moldova, pentru a contribui la întărirea colaborării care să ajute dezvoltarea și drumul euroatlantic al Republicii Moldova. În lumea în care trăim, când paradigme psihoculturale și socio-economice se schimbă, favorizându-se în paralel recrudescența iraționalului prin pseudocunoaștere/pseudoștiință, Ministerul Educației și Cercetării – care susține prin misiunea sa generarea și diseminarea cunoașterii - devine ministerul de forță de primă linie, care trebuie să protejeze oamenii și să asigure dezvoltarea unei societăți-bazate pe cunoaștere. Nu în ultimul rând, mediul și dezvoltarea sustenabilă sunt contextul existenței noastre în prezent și viitor. Mă bucur că m-am întâlnit cu cei doi miniștri, oameni tineri, motivați, bine pregătiți și dedicați țării lor și cred că împreună putem face multe lucruri bune pentru țările noastre, pentru Uniunea Europeană și pentru democrația euroatlantică în general.”

În încheiere, ministrul adaugă:

„M-am bucurat să fac o vizită la universitatea fanion a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, și să-l întâlnesc pe rectorul Igor Șarov. Universitatea găzduia cea de-a XVI-a conferință a Asociației Psihologilor din România, pe care am planificat-o la Chișinău înainte să fiu ministru, tot cu scopul de a întări profilul euroatlantic al țării. La Radio Chișinău am sintetizat concluziile vizitei și am vorbit despre planurile de viitor. Nu în ultimul rând, vreau să spun m-am întors cu plăcere în Chișinău, fie și ministru acum, unde fusesem anterior ca psiholog, cercetător/profesor sau rector, și m-am bucurat să reîntâlnesc colegi și să remarc dezvoltarea orașului și a țării. Le mulțumesc reprezentanților Ambasadei României în Republica Moldova pentru asistența dedicată și gazdelor, pentru prietenie și planurile serioase angajate.”