Ministerul Educației și Cercetării anunță lansarea în proces de transparență unui nou set de de programe școlare (182) asociate disciplinelor prevăzute în planurile-cadru pentru învățământul liceal special.
Programele au fost elaborate în contextul reformei curriculare inițiate de minister (prin Centrul Național de Curriculum și Evaluare, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, și în acord cu prevederile Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6873/2025 privind aprobarea planurilor-cadru pentru învățământul liceal special cu frecvență zi. Acestea urmăresc asigurarea unui curriculum relevant, accesibil și adaptat particularităților de dezvoltare și învățare ale elevilor cu dizabilități senzoriale și ale elevilor cu dizabilități intelectuale cu nivel de severitate ușor și mediu, urmând a fi implementaate progresiv, începând cu clasa a IX-a a anului școlar 2026 - 2027.
Principii de elaborare curriculară
Programele școlare pentru învățământul liceal special au fost elaborate în acord cu:
-
Profilul de formare al absolventului;
-
competențele-cheie europene;
-
principiile educației incluzive;
-
abordarea curriculară centrată pe competențe;
-
principiile accesibilității și ale designului universal pentru învățare;
-
nevoia de individualizare și personalizare a parcursurilor educaționale.
Programele școlare propuse pentru consultare publică vizează următoarele categorii:
A. PROGRAME ȘCOLARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL SPECIAL, FILIERA TEORETICĂ, PROFIL REAL, SPECIALIZAREA MATEMATICĂ-INFORMATICĂ
Au fost elaborate 25 de programe școlare pentru discipline din trunchiul comun (TC), curriculumul de specialitate (CS) și ariile curriculare specifice, destinate elevilor cu dizabilități senzoriale și dizabilități intelectuale cu nivel de severitate ușor și mediu.
Acestea includ programe pentru:
-
discipline fundamentale (TC/CS);
-
discipline specifice educației speciale (Limba semnelor române, Scriere-citire Braille, Tehnologii asistive, Kinetoterapie, Psihodiagnoză și orientare vocațională);
-
discipline din aria Terapie Educațională Complexă și Integrată (TECI).
B. PROGRAME ȘCOLARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL SPECIAL, FILIERA TEORETICĂ, PROFIL REAL, SPECIALIZAREA ȘTIINȚE ALE NATURII
Au fost elaborate 25 de programe școlare, adaptate specificului acestei specializări și nevoilor educaționale ale elevilor din învățământul special liceal.
C. PROGRAME ȘCOLARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL SPECIAL, FILIERA TEORETICĂ, PROFIL UMANIST, SPECIALIZAREA ȘTIINȚE SOCIALE
Au fost elaborate 25 de programe școlare, incluzând discipline de cultură generală, discipline de specialitate și discipline specifice educației speciale.
D. PROGRAME ȘCOLARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL SPECIAL, FILIERA TEORETICĂ, PROFIL UMANIST, SPECIALIZAREA FILOLOGIE
Au fost elaborate 25 de programe școlare, adaptate profilului filologic și particularităților educaționale ale beneficiarilor.
E. PROGRAME ȘCOLARE COMUNE TUTUROR PROFILURILOR ȘI SPECIALIZĂRILOR DIN FILIERA TEORETICĂ A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI LICEAL SPECIAL
Au fost elaborate 4 programe școlare pentru discipline specifice:
-
Audiologie educațională;
-
Educație muzicală;
-
Educație plastică;
-
Educație teatrală.
F. PROGRAME ȘCOLARE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL SPECIAL, FILIERA TEHNOLOGICĂ, TOATE PROFILURILE ȘI CALIFICĂRILE PROFESIONALE
Au fost elaborate 77 de programe școlare, care acoperă:
-
disciplinele din trunchiul comun;
-
disciplinele specifice curriculumului de specialitate;
-
disciplinele specifice educației speciale;
-
discipline de dezvoltare personală și orientare în carieră;
-
discipline din aria Terapie Educațională Complexă și Integrată (TECI).
Aceste programe urmăresc dezvoltarea competențelor-cheie, a autonomiei personale, a inserției sociale și profesionale și a participării active a elevilor la viața comunității.
Proiectele supuse procesului de consultare/transparență sunt publicate ► AICI.
Adresa de e-mail pentru transmiterea eventualelor propuneri argumentate este consultare @ rocnee.ro, în termen de 10 zile lucrătoare.
Feedback-ul poate fi transmis și prin utilizarea formularelor dedicate:
Continuitatea procesului de elaborare curriculară
Precizăm că procesul de actualizare curriculară va continua prin elaborarea și aprobarea progresivă a programelor școlare aferente tuturor nivelurilor, filierelor, profilurilor și specializărilor prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul preuniversitar, inclusiv cu programe școlare pentru clasele a X-a și următoarele, în completarea programelor școlare care fac obiectul acestui ordin și care au fost elaborate pentru clasa a IX-a.
- 695 de afişări





