4 - 10 octombrie: etapa finală a Concursului Național de proiecte „Săptămâna Mondială a Spațiului - Beneficiile spațiului cosmic pentru omenire”

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Vineri, 4 Octombrie, 2019

Etapa finală a Concursului Național de proiecte Săptămâna Mondială a Spațiului - Beneficiile spațiului cosmic pentru omenire, organizat în baza protocolului de colaborare încheiat de Ministerul Educației Naționale (MEN) și Agenția Spațială Română (ROSA), coordonatorul național al activităților spațiale din România, este programată în perioada 4 - 10 octombrie.

Concursul face parte din calendarul competițiilor școlare ale MEN, se adresează elevilor din învățământul preuniversitar și se desfășoară în contextul sărbătoririi „Săptămânii Mondiale a Spațiului/World SpaceWeek/WSW” (4 - 10 octombrie, anual).

În acest interval are loc, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din care provin echipele înscrise, susținerea/prezentarea celor peste 150 de proiecte înregistrate de formații din 29 de județe și din Municipiul București. De asemenea, se organizează dezbateri pe tema de reflecție a concursurlui recomandată de Asociația Săptămânii Mondiale a Spațiului (WSWA), coordonatorul internațional al evenimentului. Tema din acest an este „Luna: poartă către stele”.

Obiectivul competiției îl reprezintă utilizarea conceptului de „spațiu cosmic” într-un context creative care să stimuleze atât motivația elevilor pentru studiul disciplinelor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), cât şi dezvoltarea competenţelor lingvistice, utilizând metoda CLIL (Content and Language Integrated Learning).

Echipele sunt formate din 3-5 elevi, coordonate de un cadru didactic. Este încurajată participarea echipelor mixte, alcătuite din elevi de vârste diferite, pentru a se realiza un transfer de cunoștințe între componenții acestora. În egală măsură, este încurajată participarea elevelor, ca viitori oameni de ştiinţă.

Concursul este coordonat la nivel național de Inspectoratul Școlar al Municipiului București/ISMB și de unitățile școlare desemnate în acest sens: Şcoala Gimnazială nr. 168 din București (nivelurile primar și gimnazial) și Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” din București (nivelul liceal). Rezultatele vor fi publicate pe site-urile acestor unități de învățământ.

Alte informații

„Săptămâna Mondială a Spațiului” a fost proclamată oficial în anul 1999 de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru a aniversa două evenimente importante:

  • 4 octombrie 1957: lansarea primului satelit realizat de om, Sputnik 1, deschizând astfel calea spre explorarea spaţiului
  • 10 octombrie 1967: semnarea Tratatului privind principiile care guvernează activităţile statelor în domeniul explorării şi utilizării pașnice a spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a celorlalte corpuri cerești.

BIROUL DE COMUNICARE