Comunicate de presă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 94%

Current Style: Standard

Accessibility

Liceenii români pot aplica pentru bursa FLEX 2017-2018

06 Sep 2016

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, invită liceeni cu cetăţenie română să participe în programul FLEX 2017-2018. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti.

Ministrul Mircea Dumitru participă la ceremonia de ridicare a steagului României la CERN (Geneva)

04 Sep 2016

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, participă luni, 5 septembrie, alături de Preşedintele României, Klaus Iohannis, la ceremonia de ridicare a steagului României la CERN (The European Organization for Nuclear Research/Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare). Evenimentul, la care va fi prezent şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetări Ştiinţifice, Mihai Dima, va avea loc la sediul CERN de la Geneva, cu începere de la ora 10:50 (ora României).

Conferinţă de presă referitoare la pregătirea noului an şcolar (joi, 1 septembrie, ora 12:00, Ministerul Educaţiei)

30 Aug 2016

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, şi Secretarul de stat pentru Învăţământ Preuniversitar, Monica Cristina Anisie, vor susţine joi, 1 septembrie, ora 12:00, o conferinţă de presă referitoare la pregătirea anului şcolar 2016-2017, ale cărui cursuri vor începe în data de 12 septembrie.

Conferinţa de presă se va desfăşura la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (str. General Berthelot 28-30, sector 1, Sala de Consiliu).

Rata de promovare în a doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 (rezultate înainte de contestaţii) este de 24%

29 Aug 2016

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 24%, inferioară cu 0,1% ratei de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut (24,1%). Astfel, au promovat 8.290 (24%) de candidaţi dintr-un total de 34.577 de candidaţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 6.156 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (26,6%, rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.134 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (18,6%, rată de reuşită).

21.306 candidaţi prezenţi la ultima probă scrisă din cadrul celei de-a II-a sesiuni examenului de Bacalaureat

26 Aug 2016

La ultima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, proba la alegere a profilului şi specializării - E)d), au participat 21.306 candidaţi (din totalul de 26.406 de candidaţi înscrişi să o susţină). Rata de prezenţă s-a situat la 80,69%. 26 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Nu s-au prezentat 5.074 de candidaţi. Precizăm că alţi 15.855 de candidaţi au solicitat recunoaşterea în sesiunea curentă a notelor obţinute la proba E)d) în sesiuni anterioare, conform reglementărilor în vigoare.

20.767 de participanţi la proba obligatorie a profilului din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat 2016

24 Aug 2016

La probă scrisă E)c) - proba obligatorie a profilului, din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, au participat 20.767 de candidaţi (dintr-un total de 25.963 de candidaţi înscrişi să o susţină). Rata de prezenţă înregistrată a fost de 79,99%. 19 candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Nu s-au prezentat 5.177 de candidaţi. Precizăm că alţi 16.298 de candidaţi au cerut recunoaşterea în sesiunea curentă a notelor obţinute la proba E)c) în sesiuni anterioare, conform reglementărilor în vigoare.

Stadiul contractării şi difuzării manualelor pentru elevii claselor a IV-a

23 Aug 2016

Ministerul Educatiei face o serie de precizări legate de asigurarea, contractarea si furnizarea manualelor necesare elevilor claselor a IV-a.

Astfel, procedurile au fost finalizate şi au fost semnate contracte cu editurile câştigătoare pentru 7 discipline: Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Limba şi literatura română pentru secţiile cu predare în limba maghiară, Educaţie civică, Muzică şi mișcare, Arte vizuale şi abilităţi practice şi Religie. Toate aceste titluri vor fi pe băncile elevilor la începutul anului şcolar 2016-2017.

18.635 de elevi prezenţi şi 44 eliminaţi la proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat

22 Aug 2016

La prima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie 2016 a examenului naţional de Bacalaureat, proba de Limba şi literatura română - E)a), au participat 18.635 de candidaţi din totalul celor 22.624 înscrişi pentru a o susţine. A rezultat o rată de prezenţă de 82,37%. 44 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă (cei mai mulţi - 5, în judeţul Alba).

Ministrul Mircea Dumitru lansează „Parteneriatul pentru o şcoală mai bună”

18 Aug 2016

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, invită autorităţile locale să se alăture unui demers ale cărui obiective sunt susţinerea mai puternică a educaţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor de activitate din şcolile româneşti în perspectiva începerii unui nou an şcolar.

„Parteneriatul pentru o şcoală mai bună” vizează implicarea tuturor factorilor responsabili - minister şi autorităţi locale - într-un proces de colaborare în interesul superior al generaţiilor de elevi care, de fapt, înseamnă viitorul României.

Pagini

Subscribe to Comunicate de presă