Participarea ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, la Conferința aniversară a Institutului Universitar European (IUE), cu prilejul celebrării a 50 de ani de activitate

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 94%

Current Style: Standard

Accessibility
Versiune tiparSend by email
Data publicării: 
Joi, 7 Mai, 2026

În perioada 7 - 8 mai 2026, mnistrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, participă la Conferința aniversară a Institutului Universitar European (IUE), cu prilejul celebrării a 50 de ani de activitate.

Evenimentul, organizat la Florența, reunește reprezentanți ai instituțiilor europene, miniștri ai statelor membre ale IUE, studenți, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, alumni, autorități locale și elevi din liceele florentine.

În cadrul ceremoniei de deschidere, organizată joi, 7 mai 2026, au intervenit Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, António Costa, Președintele Consiliului European, António José Martins Seguro, președintele Republicii Portugalia. Au transmis mesaje Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Nadia Calviño, președinta Băncii Europene de Investiții, și Nicușor Dan, președintele României. În cadrul acestei sesiuni, ministrul Educației și Cercetării a susținut o alocuțiune alături de Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire. În intervenția sa, a reafirmat angajamentul României de a sprijini misiunea și valorile Institutului, apreciind contribuția acestuia la promovarea unor cercetări relevante în domenii de interes pentru dezvoltarea Uniunii Europene.

Menționăm că România deține în acest an președinția rotativă a Consiliului Superior al IUE.

În cadrul ceremoniei a fost transmis un mesaj și din partea președintelui României și a fost înmânată distincția Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria H - „Cercetarea științifică”, conferită prin decret prezidențial, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea cercetării academice europene, pentru excelența în educație și pentru formarea generațiilor de specialiști în domeniul studiilor europene.

Ministrul Mihai Dimian a deschis și a participat la Summitul ministerial cu tema „Universități pentru viitor. Învățământul superior și cercetarea în procesul de reimaginare a Europei”. Evenimentul s-a desfășurat în prezența vicepreședintei executive a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, precum și a miniștrilor și a reprezentanților acestora din cele 24 de state membre ale IUE. Discuțiile s-au concentrat asupra rolului universităților în abordarea provocărilor contemporane, precum inteligența artificială și suveranitatea digitală, securitatea și prosperitatea, sustenabilitatea și incluziunea socială.

În marja reuniunii, a fost adoptată Declarația de la Florența, document care reafirmă rolul universităților ca piloni ai libertății academice, ai rezilienței democratice și ai inovării. Declarația lansează totodată o invitație la o dezbatere europeană amplă privind rolul învățământului superior în contextul transformărilor actuale, în perspectiva Conferinței ministeriale a Spațiului european al învățământului superior (Procesul Bologna), programată la Iași și Chișinău în mai 2027.

***

Fondat în 1976, Institutul Universitar European este unul dintre cele mai importante centre de cercetare și educație la nivel european, reunind 24 de state membre și contribuind, de-a lungul timpului, la formarea unor generații de experți implicați activ în dezvoltarea politicilor Uniunii Europene. Instituția oferă programe de masterat, doctorat și postdoctorat și funcționează în baza unui tratat internațional, fiind finanțată de statele membre și de Comisia Europeană. România a devenit stat membru al IUE în anul 2009, consolidându-și astfel implicarea în rețeaua academică europeană și în procesele de reflecție strategică privind viitorul Europei. Reprezentanții României în Consiliul Superior al Institutului sunt prof. univ. dr Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), care exercită în prezent și calitatea de Președinte al Consiliului Superior al Institutului, respectiv conf. univ. dr Sorin Costreie, consilier prezidențial.