Cinci medalii pentru echipa României la Olimpiada Internaţională de Fizică 2018
Lotul olimpic de fizică al României a reeditat rezultatele remarcabile înregistrate la Olimpiada Internaţională de Fizică, obținând și la ediția din acest an cinci distincții: o medalie de aur, două medalii de argint și două medalii de bronz.
Astfel, după performanța din 2017, Petru Cotruț, elev al Liceului Internaţional de Informatică din București, și-a trecut în palmares încă o medalie de aur.