Comunicate de presă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

63,71%: procentul de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017 (procentul mediilor peste 8) - rezultate înainte de contestaţii

25 Apr 2017

Procentul de promovare (medii mai mari sau egale cu 8) înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar (sesiunea 2017) este de 63,71% - înainte de soluționarea contestațiilor. Astfel, din totalul de 5.235 de candidaţi evaluați la proba scrisă, 3.335 de candidaţi au obținut medii între 8 şi 10, promovând examenul.

Peste 6.400 de candidaţi sunt aşteptaţi joi, 20 aprilie, la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017

19 Apr 2017

Proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2017, se desfăşoară joi, 20 aprilie, începând cu ora 10:00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti)Sunt așteptați să participe cei 6.417 candidați care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legislația în vigoare. În această sesiune, examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se organizează la 90 de discipline.

România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor - PISA 2018, dezvoltat de OECD*

30 Mar 2017

România va participa la Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor - PISA 2018, dezvoltat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltarte Economică (OECD), potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Programul PISA este o evaluare internațională comparativă care măsoară dezvoltarea competențelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflați la finalul învățământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică, științe.

Guvernul a aprobat continuarea Programului „Euro 200” *

30 Mar 2017

 

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în anul 2017. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. 

Domeniile și studiile universitare de master pentru 2017-2018, aprobate de Guvern

16 Mar 2017

Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, locațiile geografice de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018.

Apel pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017-2018

13 Mar 2017

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a lansat, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), un apel pentru selecţia cadrelor didactice care vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din anul şcolar 2017-2018. Selecţia profesorilor cu statut de experţi cooptaţi în vederea constituirii grupurilor de lucru pe discipline se va face în baza prevederilor 

Pagini

Subscribe to Comunicate de presă