Protocol de colaborare între Ministerul Educației Naționale și Asociația OvidiuRo
Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și Directorul Executiv al Asociației OvidiuRo, Maria Gheorghiu, au semnat marți, 19 septembrie, un protocol de colaborare privind implementarea, în vederea extinderii la nivel național, a programului-pilot „Fiecare copil în grădiniță”, derulat de Asociația OvidiuRo, începând din anul 2010, în parteneriat cu Ministerul Educației și cu autoritățile publice locale.