Comunicate de presă

Text Size:

  • Increase
  • Decrease
  • Normal

Current Size: 100%

Current Style: Standard

Accessibility

Titularizare 2025: Informare privind proba scrisă organizată în cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (iulie 2025)

14 Iul 2025

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2025) constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise.

Proba scrisă se desfășoară marți, 15 iulie, începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de județe și din municipiul București. Arondarea disciplinelor de concurs fiecărui centru în parte este anunțată de fiecare inspectorat școlar pe site-ul propriu.

Primul semn bun!

09 Iul 2025

Angajamentele la sacrificiu ale Guvernului au adus prima victorie împotriva crizei fiscal-bugetare, marți, 8 iulie, prin deciziile ECOFIN, neangajându-se blocarea fondurilor europene pentru țară și crescând șansele pentru o victorie legată și de ratingul de țară (în luna august), care să ne permită apoi să nu avem supuse riscului salariile/pensiile/bursele/ajutoarele sociale din septembrie.

Examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025): Informare privind organizarea probei scrise din data de 8 iulie

07 Iul 2025

Marți, 8 iulie, se va desfășura, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare județ), proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025).

Sunt așteptați să participe cei peste 9.500 de candidați (dintr-un total de peste 9.900 de candidați înscriși), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

Pagini

Subscribe to Comunicate de presă