Comunicate de presă

Rata de participare la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale (sesiunea 2-27 iunie 2020)

15 iunie 2020

Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale - etapa 2020. La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 161.038 de candidați, iar 11.490 (6.7%) de candidați nu s-au prezentat la examen -  dintre aceștia, 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați/carantinați. Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. Acesta va susține examenul în etapa specială (29 iunie - 4 iulie). Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 (trei) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, after school-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2, au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial

15 iunie 2020

Astăzi, 15 iunie, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, ordinul comun între Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

Excelența românească, recunoscută de către Comisia Europeană, este susținută de Ministerul Educației și Cercetării din Fonduri Structurale

11 iunie 2020

La popunerea Ministerului Educației și Cercetării, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aprobarea Mecanismului de susţinere a cercetătorilor români care au obţinut Certificate de excelenţă din partea Comisiei Europene ca urmare a apelurilor pentru Burse Individuale Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020.

Ministerul Educației și Cercetării a emis metodologia de echivalare/recunoaștere a nivelurilor de competență din cadrul probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru examenul național de Bacalaureat (2020)

29 mai 2020

Comisiile de bacalaureat pentru echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență, la probele de profil din cadrul examenului național de Bacalaureat (2020), în perioada 11 - 17 iunie 2020.

CNRED implementează alături de alte centre europene ENIC/NARIC proiectul DEQAR CONNECT

29 mai 2020

Ministerul Educației și Cercetării, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), a devenit partener în proiectul european Enhancing the Coverage and Connectivity of QA in the EHEA through DEQAR (DEQAR CONNECT), finanțat prin programul Erasmus PLUS, proiect destinat rețelelor Centrelor naționale de recunoaștere ENIC/NARIC și Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

Elevii din România vor avea transport gratuit

29 mai 2020

În ședința Executivului de joi, 28.05.2020, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Astfel, elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic, naveta între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați fiind, astfel, asigurată pe toată perioada anului școlar.

Abonează-te la Comunicate de presă